Încrederea investitorilor imobiliari în performanţa sectorului în 2022 este mai puternică decât în urmă cu un an – sondaj PwC

Încrederea investitorilor imobiliari în performanţa sectorului în 2022 este mai puternică decât în urmă cu un an – sondaj PwC
Astfel, conform unui comunicat, 88% dintre respondenţi arată că disponibilitatea resurselor şi costurile de construcţie sunt principalele lor îngrijorări atât pentru 2022, cât şi pentru următorii 3-5 ani, urmate de disponibilitatea activelor/terenurilor adecvate pentru achiziţie şi dezvoltare (menţionate de 66%) şi cerinţele de sustenabilitate/decarbonizare (61%), scrie Agerpres.
„Faţă de anul trecut, când doar 23% dintre respondenţi erau optimişti în privinţa perspectivei afacerilor lor, a profitabilităţii şi numărului de angajaţi, acum aproximativ jumătate dintre cei chestionaţi cred că toţi cei trei indicatori se vor îmbunătăţi. Revenirea încrederii se datorează în principal măsurilor de sprijin din partea guvernelor. Totuşi companiile nu sunt îngrijorate de faptul ca aceste programe de susţinere se vor încheia, ci de durata valului inflaţionist şi de impactul pe care acesta îl are asupra costurilor şi termenelor de livrare”, a declarat Francesca Postolache, Partener PwC România.
Cu toate acestea, 59% dintre participanţii la sondaj se aşteaptă să fie cumpărători neţi de active imobiliare în 2022, în creştere de la 55% anul trecut, reflectând pe de o parte factorul de încredere şi pe de altă parte orientarea către alte clase de active decât cele tradiţionale.
Cele mai active pieţe în ultimele 12 luni au fost Germania, cu o valoarea de 71 miliarde euro a tranzacţiilor, urmată de Marea Britanie, cu 70 miliarde euro şi Franţa cu 32 miliarde de euro. La polul opus, cele mai mici valori au fost înregistrate în Belgia, de două miliarde euro, Portugalia, tot de două miliarde euro şi România, cu tranzacţii de un miliard euro. Raportul a luat în considerare ţările care au înregistrat tranzacţii de peste 1 miliard de euro.
Analiza pe sectoare confirmă că dominaţia birourilor şi retailului în ceea ce priveşte alocările de fonduri s-a încheiat. Deşi, în perioada martie 2020 – septembrie 2021, birourile au rămas cel mai mare sector la nivel european, volumul tranzacţiilor a scăzut la 38% de la 49% în 2019 şi primul trimestru din 2020, iar valorile au scăzut cu 27% la 255 miliarde euro, potrivit datelor Real Capital Analytics (RCA). În schimb, ponderea ofertelor de apartamente a crescut de la 16% la 24%, iar industria a urcat de la 13% la 21%. La nivel global, ofertele de apartamente le-au depăşit pentru prima dată pe cele pentru birouri, arată datele RCA.
Logistica este în continuare sectorul câştigător al pandemiei, în special datorită creşterii comerţului online, iar rezidenţialul continuă să atragă investitori datorită profilului defensiv. Pe de altă parte, sectoarele alternative/nişate precum infrastructura pentru energia nouă, centrele de date şi cele de life sciences (cercetare/dezvoltare în domeniul farmaceutic, alimentar, biotehnologic, etc) sunt văzute ca sectoare promiţătoare atât din punct de vedere al profilului de venit, cât şi al potenţialului de dezvoltare.
PwC este o reţea de firme prezentă în 159 de ţări cu mai mult de 295.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.
———————————————
Conținut preluat din feed-ul autorului. Citește tot articolul aici: https://www.economica.net/increderea-investitorilor-imobiliari-in-performanta-sectorului-in-2022-este-mai-puternica-decat-in-urma-cu-un-an-sondaj-pwc_546326.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.